Anunț important pentru românii din UK care au depus cerere de pașaport sau rezidență

romani in uk
Anunț important pentru românii din UK care au depus cerere de pașaport sau rezidență

Vești importante pentru românii din UK care au depus recent cerere de pașaport sau rezidență. Conform revistei Diaspora, Ambasada României la Londra a prevalidat în ultimele săptămâni toate cererile primite pentru documente de călătorie depuse până la 31 decembrie 2020. 

Astfel, după primirea e-mail-ului de confirmare, solicitanții se pot programa prin portalul www.econsulat.ro. Programarea depinde însă de capacitatea de procesare a Secției Consulare, care este influențată în acest moment de măsurile de sănătate publică luate de guvernul britanic pentru combaterea pandemiei de coronvairus. 

Foarte important!

Solicitările de documente de călătorie ale cetățenilor români din Bedfordshire, Buckinghamshire, Cambridgeshire, Essex, Gloucestershire, Herefordshire, Hertfordshire, Norfolk, Shropshire, Suffolk, Warwickshire, Worcestershire și Țara Galilor au fost transferate temporar din circumscripția Secției Consulare Londra în cea a Consulatului General Manchester. Și acestea pot fi programate prin intermediul portalului www.econsulat.ro

De asemenea, cei care vor aplica pentru primirea unui pașaport la Secția Consulară din Londra, cu ridicare în perioada următoare, îl vor primi doar pe cale poștală. Astfel, este necesar ca aceștia să trimită o scrisoare care să includă un plic Royal Mail preplătit cu timbru de minim 100 g și cererea de trimitere prin poștă completată. Datele titularului pașaportului vor fi trecute pe cerere. Aceasta trebuie semnată. 

Am transmis documentele necesare pentru obținerea statutului de rezident în UK dar nu am primit încă un răspuns. Ce să fac?

În cazul în care ați trimis documentele necesare pentru obținerea statutului de rezident în UK dar nu ați primit încă răspuns e important să știți că, pe durata perioadei de înregistrare, aveți posibilitatea de a contacta un centru de suport și contact (EU Settlement Resolution Centre). Acesta funcționează în limba engleză și are ca scop ajutarea cetățenilor europeni care doresc să afle mai multe în legătură cu noul statut de rezident sau cu procedura de înregistrare.

Liniile telefonice disponibile cetățenilor europeni sunt:

+44 (0) 300 123 7379 – pentru cetățeni aflați în Marea Britanie; 

+44 (0) 203 080 0010 – pentru cetățeni aflați în afara Marii Britanii. 

Atlantic London vine în ajutorul studenților care vor să studieze în Marea Britanie

Atlantic London (www.atlanticlondon.ro) vine în ajutorul studenților care vor să studieze la colegii și universități din Marea Britanie. În mai puțin de zece ani de activitate, compania noastră a devenit cea mai mare agenție de recrutarea în învățământ din Londra, un lider în industrie, cu un portofoliu de mii de clienți care au absolvit diferite programe educaționale acreditate în Anglia. 

Atlantic London le oferă clienților săi sprijin prin informarea corectă despre sistemul educațional britanic și despre fondurile guvernamentale pe care cei veniți la studiu în UK le pot accesa. Serviciile noastre sunt gratuite și au ca scop susținerea clienților noștri, pentru ca aceștia să își atingă toate obiectivele stabilite pe plan educațional. 

Administrator