Dacă ești un student din zona UE care studiază în Marea Britanie, poate că te gândești la un loc de muncă sau la o carieră care să îți permită să te dezvolți în această țară. În cazul acesta, noi îți propunem să iei în considerare o carieră în asistență medicală. În cazul în care nu știați, vorbim despre unul dintre cele mai căutate, dacă nu cumva chiar cel mai căutat job din UK.
Importanța acestui domeniu a crescut în ultimii ani, odată cu creșterea populației în vârstă. Cererea pentru profesioniști capabili să ofere asistență medicală și să aibă grijă de cei care au nevoie de ajutor a crescut și, cum era de așteptat, au crescut și salariile din acest domeniu. Însă cel mai atractiv aspect al unei cariere în asistență medicală este stabilitatea. Vorbim de un job extrem de stabil, un domeniu în care te poți angaja în cel mult 6 luni de la absolvire și care îți mai aduce și susținere financiară din partea guvernului britanic și a altor organizații.
Ce trebuie să faci pentru a studia asistență medicală
Dacă ai un istoric într-un domeniu asemănător, drumul tău către o carieră în asistență medicală poate fi foarte ușor. Însă, și dacă începi de la 0, ai toate șansele să reușești. Iată ce trebuie să faci:
Alege care parte a asistenței medicale e pentru tine
Poate că nu știai acest lucru, dar asistența medicală e împărțită în 4 subdomenii: adulți, copii, dizabilități de învățare, asistență pentru sănătate mentală. Înainte de a te înscrie pentru cursuri la o facultate, trebuie să decizi care din aceste subdomenii ți se potrivește cel mai bine. Atenție însă! Poți aplica pentru două diplome, adică poți învăța două din aceste 4 discipline.
Alege drumul cel mai bun pentru tine
Poți avea o carieră în asistență medicală mergând pe 4 căi diferite:
- Diplomă de licență – Opțiunea cea mai selectată, aceasta este oferită de numeroase universități din Marea Britanie.
- Curs de diplomă în asistență medicală sau formare pentru asistenți în asistență medicală – în cazul în care nu îndepliniți cerințele minime pentru a studia asistența medicală în Marea Britanie.
- O diplomă postuniversitară în asistență medicală – Dacă ați studiat o diplomă de licență într-un alt domeniu și doriți să treceți la asistență medicală, acesta este calea cea mai bună. Puteți obține o diplomă de master în asistență medicală.
Costurile cu studiile
Costurile cu studiile pot fi destul de mari in Regatul Unit. De fapt, toate costurile pot fi destul de mari. Iar dacă ești un student care vine dintr-un stat UE, s-ar putea să întâlnești dificultăți financiare. Totuși, există o soluție și pentru asta.
Guvernul britanic pune la dispoziția studenților europeni împrumuturi de studii pe care aceștia le pot accesa în anumite condiții. Pot să se folosească de acești bani pentru a achita costurile cu studiile dar și alte costuri.
Compania Atlantic London vă poate ajuta să obțineți aceste împrumuturi. Contactați-ne și experții noștri vă vor ajuta să vă depuneți dosarul gratuit!
Asigură-te că ai toate calificările necesare
De obicei, fiecare universitate are propriile sale criterii pentru admitere. Așadar, trebuie să verifici aceste criterii înainte de a-ți depune dosarul. O poți face foarte ușor, online.
Ai nevoie și de o declarație de antecedente penale
Pentru că vei avea grijă de indivizi vulnerabili, e necesar să completezi și o declarație de antecedente penale, pentru a demonstra că nu ești un pericol pentru pacienții tăi.
Limba engleză e un must have
Nu în ultimul rând, e necesar să dovedești că poți vorbi și înțelege limba engleză. Altfel, cum se înțelege de la sine, nu vei putea participa la cursuri.
Dacă vrei să aplici pentru a participa la cursuri de asistență medicală în Marea Britanie, contactează-ne!