Dacă ai obținut settled sau pre-settled status și acum nu mai trebuie să îți faci griji în legătură cu prezența ta în Marea Britanie, noi te felicităm. Regatul Unit este un loc incredibil, care are foarte multe de oferit. De aceea te sfătuim să profiți de tot ceea ce se găsește aici și mai ales să te folosești de această ocazie pentru a te înscrie la cursuri finanțate de guvern în UK.
Pentru cei mai mulți, a merge din nou la școală este o povară. Și e posibil să fie așa. Însă a merge la școală în România și a merge la școală în Marea Britanie sunt două lucruri cu totul și cu totul diferite. Cum am spus deja, în Marea Britanie ai parte de foarte multe oportunități pe care pur și simplu nu e întâlnești altundeva. A nu profita de acestea este o foarte mare pierdere, deoarece acestea nu se află la dispoziția tuturor, însă cu siguranță zeci, sute de mii sau poate chiar milioane de indivizi care nu sunt cetățeni ai Regatului Unit ar da orice să le poată avea.
Așadar, cei care au obținut settled sau pre-settled status chiar se pot considera norocoși. Nu doar că pot locui și munci într-una dintre cele mai importante și cele mai bogate țări de pe glob, dar pot considera practic că au primit un bilet gratuit care să le permită să își schimbe viața în bine. Vorbim aici, bineînțeles, despre aceste cursuri finanțate de guvern în UK.
Tot ce trebuie să știi despre cursuri finanțate de guvern în UK
În mare, se poate considera că aceste cursuri finanțate de guvern în UK sunt gratuite. Asta deoarece costul lor este achitat de statul britanic, care le oferă studenților eligibili o sumă considerabilă de bani, prin care aceștia își pot plăti studiile dar pe care îi pot folosi și pentru a achita alte cheltuieli, pe perioada studiilor. Este vorba de o sumă care poate ajunge până la £25.000.
Pentru unii, însă, acest ajutor oferit de guvernul britanic provoacă mai degrabă teamă. Aceștia nu se înscriu la cursuri finanțate de guvern în UK de frică să nu fie obligați să plătească această sumă de £25.000. Această frică este însă nejustificată. Conform regulilor stabilite de guvernul englez, trebuie să plătești acest împrumut doar dacă venitul tău anual, după terminarea cursurilor, depășește suma de £27.228. Însă, dacă veniturile tale nu depășesc această sumă, nu trebuie să plătești nimic.
Așadar, ai la dispoziție o mulțime de cursuri care te pot ajuta ori să îți schimbi cariera, ori să o duci la următorul nivel. Iar totul este aproape gratuit. Oferta de cursuri de master pe care le poți face în Marea Britanie este destul de vastă. Indiferent de domeniul în care te afli, dacă îți dorești să îți îmbunătățești cunoștințele, vei găsi cu siguranță un curs care să te ajute să faci acest lucru. A căuta un astfel de curs și a te înscrie la el este, poate, cea mai bună decizie pe care o poți lua în 2022.
De altfel, acesta este chiar momentul perfect pentru a te înscrie la unul dintre cursurile oferite de facultățile din Anglia. Iar dacă vrei să profiți de acest ajutor venit din partea statului, aici poți afla cum poți obține finanțare pentru a studia în Marea Britanie.
Mai mult, dacă nu ai destul timp la dispoziție pentru a găsi un curs care să ți se potrivească și pentru a te înscrie la o facultate din Marea Britanie, poți apela la noi pentru ajutor. Experții Atlantic London sunt aici ca să le ofere sprijin tuturor celor care vor să profite de oportunitățile oferite de Regatul Unit și care doresc să se înscrie la o facultate. În ultimii 10 ani, am reușit să ajutăm mii de studenți să se înscrie la facultăți de pe teritoriul Marii Britanii și să obțină fonduri pentru studii.
Știm cât de mult ai luptat pentru a obține settled sau pre-settled status. Acum e momentul să culegi roadele eforturilor tale și să profiți de oportunitățile pe care Regatul Unit ți le pune la dispoziție.