Veste bună pentru elevii și studenții din UK. Începând de luni, 8 martie, toate școlile din Anglia vor reveni la cursurile cu prezența fizică. Mai mult, conform Diaspora, prezența va fi obligatorie, sub sancțiunea amenzilor.
Școlile vor putea însă să decidă dacă întoarcerea la cursuri va fi eșalonată pe parcursul săptămânii respective. Cum era de așteptat, masca va fi obligatorie, atât pentru elevi cât și pentru personalul din școli. Aceștia vor fi nevoiți să poarte măști în clase, dar și pe coridoare și în celelalte spații comune, unde distanțarea socială de 2 metri nu poate fi menținută. Însă, conform Ministerului Educației, purtarea măștii este o măsură temporară, care va ține cel mai probabil până la Paște.
Un alt aspect important este testarea. Elevii din școlile secundare și din colegii vor face câte două teste pe săptămână. Trebuie însă precizat că aceste teste nu sunt obligatorii. Conform Diaspora, elevii vor face 3 teste la școală și unul acasă, după care vor face toate testele acasă. În acest sens, școlile le vor oferi elevilor câte 2 kituri de testare rapidă pe săptămână, pentru a fi folosite acasă.
În ceea ce privește studenții, cei de la universitățile cu cursuri practice, care oferă echipamente specializate, se vor întoarce la cursuri începând cu data de 8 martie. Și ei, la fel ca elevii din școlile secundare, vor avea acces la câte două teste pe săptămână.
Pentru restul studenților, guvernul va revizui la sfârșitul vacanței de Paște condițiile de revenire la cursuri.
Atlantic London vine în ajutorul studenților care vor să studieze în Marea Britanie
Cu o experiență de peste 10 ani pe piața din Marea Britanie, Atlantic London (www.atlanticlondon.ro) vine în ajutorul studenților care vor să studieze la colegiile și universitățile din Anglia. Cu multă muncă și dedicație, am reușit să ajungem cea mai mare agenție de recrutare în învățământ din Londra, cu un portofoliu care include mii de clienți.
Astăzi, le oferim clienților noștri tot sprijinul de care au nevoie pentru a studia cu succes în UK. Serviciile noastre sunt gratuite și au ca scop susținerea clienților noștri, pentru ca aceștia să își atingă toate obiectivele stabilite pe plan educațional.