Woman,Distributing,Family,Budget

Top 7 cele mai bune domenii de studiat în funcție de salariile de început

Studenții care tocmai au absolvit o facultate au multe pe cap. Alături de bucuria reușitei vine o incertitudine în ceea ce privește viitorul, o dezamăgire că nu își vor mai vedea colegii și, poate cel mai important, o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, a prietenilor și, în cele din urmă, a societății, să-și găsească un loc de muncă.

Deși există mai multe aspecte ale unui loc de muncă pe care absolvenții trebuie să le ia în considerare atunci când iau o decizie, mulți percep recompensa financiară ca fiind cel mai important punct de interes, care îi va eticheta ca fiind de succes sau nu și care le va permite să trăiască o viață fără griji sau nu. În consecință, ne-am gândit să aruncăm o privire asupra programelor de studii din UK care duc la cele mai mari câștiguri pentru studenții care tocmai și-au încheiat studiile. 

Ne uităm la salariile de debutanți și nu ținem cont de numele universităților care oferă cursuri “mai de succes” datorită renumelui universității. În cele din urmă, cifrele se bazează pe mai multe surse și trebuie înțelese ca aproximații brute și nu ca numere precise.

7. Afaceri și administrație – salariu mediu la nivel de intrare = 25.000 de lire sterline

În general, diplomele de specializare în comerț înseamnă salarii mai mari, iar diplomele postuniversitare sunt, de asemenea, o oarecare garanție în acest sens. Absolvenții lucrează într-o mare varietate de industrii. Câștigul poate depinde foarte mult și de universitatea pe care ați absolvit-o. 

6. Asistență socială – salariu mediu la nivel de intrare = 28.000 de lire sterline

Asistența socială este un domeniu în plină ascensiune în Regatul Unit, iar acest tip de muncă este prestat de o serie de organizații și profesioniști. Aceste servicii oferă îngrijire pentru persoanele cele mai vulnerabile din societate. Câștigurile fluctuează destul de mult în funcție de angajator.

5. Inginerie – salariu mediu la nivel de intrare = 30.000 de lire sterline

Salariile la nivel de începător depind de specializarea exactă, deoarece ingineria petrolieră implică câștiguri mai mari în comparație cu ingineria civilă, de exemplu. Totuși, acești profesioniști se pot aștepta la un loc de muncă stabil și bine plătit la nivel profesional imediat după absolvire.

4. Drept – salariu mediu la nivel de intrare = 30.000 de lire sterline

Există mai multe cariere înspre care te poți îndrepta odată ce ai obținut o diplomă în drept, iar câștigurile viitoare vor depinde foarte mult de specializare. Dreptul este în continuare unul dintre cele mai atractive subiecte de studiu datorită diversității sale și a vieții profesionale satisfăcătoare din punct de vedere financiar. 

3. Finanțe – salariu mediu la început de carieră = 32.000 de lire sterline

Finanțele sunt considerate a fi o altă diplomă ce presupune câștiguri în general mari. Lucrând în domeniul bancar sau al serviciilor financiare, de exemplu, tinzi să câștigi mai mult decât acceptând un post de economist, dar te poți aștepta, în orice caz, la salarii bune în aceste domenii. 

2. Computer science – salariu mediu la nivel de intrare = 34.000 de lire sterline

Având în vedere că trăim într-o lume din ce în ce mai digitală, absolvenții cu expertiză în știința calculatoarelor sau inginerie software își pot găsi un loc de muncă într-un număr mare de industrii. Mai mult, majoritatea acestor profesioniști se pot aștepta la salarii foarte bune la începutul carierei. 

1. Medicină – salariu mediu la nivel de intrare = 40.000 de lire sterline

Fie că este vorba de stomatologie sau medicină veterinară, se pare că toate ramurile din acest domeniu favorizează locuri de muncă bine plătite. De asemenea, absolvenții de studii postuniversitare tind să se orienteze spre cercetare și spre știința propriu-zisă, fără a se limita la practica clinică și, prin urmare, câștigă și mai mult. 

English