O veste foarte bună pentru toți cei care studiază în UK. Guvernul a anunțat recent că, pe durata vacanței de Paște, aceștia se pot întoarce acasă.
Vestea vine cum nu se putea mai bine în contextul problemelor cauzate de noul Coronavirus. Ca urmare a pandemiei, mulți din cei care studiază în UK și-au făcut griji că nu li se va permite să călătorească acasă în perioada sărbătorilor. Însă guvernul a înlăturat aceste griji în această săptămână, prin introducerea unei scutiri de călătorie.
Studenții din UK vor putea astfel să viziteze casele părintești, să petreacă sărbătorile alături de familiile lor și să se întoarcă la cursuri imediat ce vacanța s-a încheiat. Iar regula li se aplică și studenților internaționali, chiar și celor care ar trebui să străbată distanțe foarte lungi pentru a ajunge acasă.
E important însă de precizat că, deși guvernul a introdus această scutire, i-a sfătuit pe studenți să nu călătorească, pentru a ”reduce transmiterea de COVID-19”.
”Studenților internaționali li se va permite să meargă acasă o dată, pe perioada vacanței de Paște. Acest lucru include călătoria peste mări. Totuși, pentru a reducere transmiterea de COVID-19 și deoarece restricțiile în ceea ce privește călătoriile s-ar putea schimba în timp ce studenții sunt în afara țării, lucru care le-ar îngreuna întoarcerea în Anglia, îi sfătuim să nu călătorească, ci să rămână în locuințele lor actuale, pe perioada sărbătorilor,” se arată în comunicat.
Toți cei care studiază în UK vor fi nevoiți să se testeze atât la plecare cât și la întoarcere
Pentru a beneficia de pe urma acestei scutiri, toți indivizii care studiază în UK vor fi nevoiți să se testeze înainte de a călători. Vor fi obligați să se testeze și înainte de întoarcerea în campusurile universitare.
Până săptămâna trecută, prezența fizică a studenților la cursuri a fost posibilă doar pentru acele cursuri considerate de importanță, precum medicina, stomatologia, științe veterinare etc. Însă, de săptămâna trecută, studenții de la facultăți și colegii cu cursuri care cer utilizarea unor echipamente specializate sau care pun accentul pe probe practice au putut și ei să revină în sălile de clasă.
Guvernul a adăugat că speră ca toți studenții și elevii din UK să se poată întoarce la cursuri după vacanța de Paște și că va analiza toate soluțiile pentru a se asigura că acest lucru devine posibil.
Atlantic London le oferă sprijin tuturor celor interesați să studieze în UK
Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul consultanței educaționale, Atlantic London este astăzi cea mai mare agenție de recrutare în învățământ din Londra. Portofoliul nostru include mii de clienți mulțumiți, cărora le-am oferit posibilitatea nu doar de a studia la unele dintre cele mai prestigioase colegii și universități din UK, ci și să găsească cursurile cele mai potrivite pentru ei și să poată accesa fonduri guvernamentale care să le vină în ajutor pe perioada studiilor.
Serviciile oferite de Atlantic London sunt gratuite. Scopul nostru a fost și va fi mereu susținerea clienților noștri, pentru ca aceștia să își atingă toate obiectivele stabilite pe plan educațional.
Dacă vrei și tu să studiezi la universități sau colegii din Marea Britanie, contactează-ne acum!